Factori care afectează randamentele Trezoreriei SUA

Conţinut

• De ce crește și scade ratele dobânzilor și randamentele
• Conditii economice
• Cerere
• Politică monetară
• Livra
• Inflația

De peste 100 de ani, randamentele la bancnotelor Trezoreriei SUA pe 10 ani (bancnote T) au variat considerabil, culminând cu un minim de 100 de ani în iarna anului 2020. În februarie 2020, rata pe 10 ani a scăzut sub 2% până la slab 1,5%. Aceasta este cea mai mică rată din istoria disponibilă a ratelor de trezorerie pe 10 ani.

Din decembrie 1990 până în iarna anului 2020, randamentele obligațiunilor de trezorerie la 30 de ani din SUA (obligațiuni T) au variat de la un maxim de 8,26% în ianuarie 1990 la un minim de 1,97% în februarie 2020.

În perioada 1916-2020, randamentele obligațiunilor nu s-au stabilizat cu adevărat pentru creșterea îndelungată și scăderea după capriciul piețelor. În cele din urmă, mulți factori au afectat randamentele Trezoreriei SUA pe o perioadă de peste 100 de ani.

De ce crește și scade ratele dobânzilor și randamentele

Deși investitorii dețin în mod tradițional obligațiuni în portofoliile lor de investiții pentru a contracara volatilitatea reputației de acțiuni (denumită hedging), ambele instrumente financiare sunt volatile, diferind doar în ceea ce privește modul în care fluctuațiile lor corespund pieței opuse.

Există cinci factori recunoscuți de Rezerva Federală (Fed) care influențează ratele dobânzilor facturilor T pe termen scurt - care variază până la 52 de săptămâni - dar toți cei cinci factori contribuie cel puțin la fel de mult la ratele oferite pe bancnote și obligațiuni de trezorerie pe termen mai lung, afectând totodată randamentul. Acești factori sunt:

• Conditii economice: Sentimentul și încrederea investitorilor sunt influențate de factori economici, determinându-i să privească investiții mai stabile.
• Cerere de valori mobiliare fără risc: Cererea crește atunci când condițiile economice îi obligă pe investitori să caute randamente în afara pieței bursiere.
• Furnizarea de facturi T: Când cererea de facturi T fluctuează, la fel și oferta. Fed poate crește sau reduce oferta ca parte a politicii sale monetare.
• Politică monetară: Fed utilizează politica monetară pentru a controla inflația sau fluctuațiile economice.
• Inflația: O creștere a prețurilor și o scădere a valorii de cumpărare a monedelor.

Deși Rezerva Federală subliniază efectul pe care acești cinci factori îl au asupra facturilor T pe termen scurt, acestea afectează și ratele și randamentele pe termen lung.

Condițiile economice determină investitorii să cumpere mai multe obligațiuni, determinând creșterea prețurilor obligațiunilor, care le afectează negativ randamentul.

Conditii economice

S-a subliniat că odată cu creșterea ratelor dobânzii pe piețele bull, prețurile obligațiunilor tind să scadă. Când ratele încep să scadă pe piețele descendente, prețurile obligațiunilor tind să crească. Prețurile obligațiunilor și randamentul cresc și scad opus unul față de celălalt.

Creșterea și scăderea prețurilor obligațiunilor sunt corelate cu vechimea obligațiunilor în plus față de cerere. Obligațiunile sunt emise cu rate fixe, iar investitorii caută întotdeauna cele mai mari randamente. Atunci când obligațiunile noi sunt emise la rate mai mari, prețurile scad pentru obligațiunile existente, deoarece cererea pentru noi obligațiuni crește. Dimpotrivă, atunci când ratele obligațiunilor pentru noi emisiuni sunt scăzute, investitorii cer obligațiuni existente care au rate mai mari.

Cerere

Perioadele de incertitudine financiară cresc cererea de instrumente financiare care sunt percepute ca având un risc mai redus - instrumentele de datorie ale guvernului SUA (T-facturi și T-note) sunt universal considerate cele mai sigure din lume. Ca urmare a cererii crescute pentru trezoreriile noi sau existente, investitorii acceptă rate și randamente mai mici, în ciuda unei posibile scăderi a profitului de la an la an.

Politică monetară

Obligațiunile au mai multe funcții guvernamentale. Pe lângă strângerea de bani, obligațiunile și ratele dobânzilor oferite de acestea au o influență asupra piețelor financiare în general. Fed nu controlează ratele pe termen lung, dar politica sa în ceea ce privește ratele pe termen scurt stabilește baza randamentelor la obligațiunile de stat cu scadențe mai lungi.

Rezerva Federală își folosește puterile de politică monetară pentru a influența ratele și inflația.

După criza financiară din 2007-2008, Rezerva Federală a menținut ratele dobânzilor cât mai mici posibil pentru a facilita împrumuturile de către întreprinderi. Au redus ratele la niveluri adecvate creșterii economice și au combinat ratele cu răscumpărări extravagante de active guvernamentale, într-o politică cunoscută sub numele de relaxare cantitativă. Această politică a fost pusă în aplicare în întreaga lume după criza financiară.

Livra

Obligațiunile de stat există cu scopul de a strânge capital de care guvernul ar putea avea nevoie pentru inițiative, salarii sau pentru deservirea datoriilor. Atunci când guvernul SUA are un excedent bugetar federal (așa cum a făcut-o în perioada 1998-2000), are mai puțină nevoie de bani împrumutați și va emite mai puține note și obligațiuni ale Trezoreriei.

Inflația

Inflația efectivă (dar și așteptările inflației din comunitatea financiară) tinde să crească ratele dobânzii și să ridice randamentele obligațiunilor. Cauza randamentelor crescute de la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 a fost inflația ridicată la acea vreme, care a determinat președintele Rezervei Federale a SUA, Paul Volcker, să înceapă să crească dramatic dobânzile pe termen scurt la începutul anilor 1980.

Rețineți că, în perioadele cu rate inflaționale ridicate, randamentul real (randament postinflare) pe care îl primesc investitorii este mai mic decât pare - pe măsură ce inflația crește, randamentele obligațiunilor scad. Creșterea dramatică a ratelor lui Paul Volker a dus la randamente mai mari ale tuturor instrumentelor Trezoreriei.